Articole

Sute de uşi din România poartă numele RECORD

21 septembrie 2017 este data la care Aluterm Group va aparea oficial pe harta colaboratorilor unuia dintre cei mai importanţi producători de uşi din lume: RECORD. Insă această colaborare între cele două companii a debutat cu mai mulţi ani în urmă.

RECORD înseamnă mult mai mult decât uşile rotative sau glisante pe care fiecare dintre noi le deschide atunci când intră într-un centru comercial sau într-un magazin. Atenţia pentru detalii şi mai ales pentru siguranţă sunt două calităţi ale produselor RECORD care au făcut ca sistemele cu acest nume să fie montate chiar şi la spitale, şcoli sau clădiri de birouri care găzduiesc companii importante.

 

Una dintre instituţiile de importanţă naţională care a înlocuit uşile vechi cu unele noi şi moderne marca RECORD este Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Cele două uşi culisante şi cele două uşi fixe, cu sistem break-out au trebuit să respecte nu doar cele mai înalte standarde în materie de siguranţă, dar să fie şi adaptate arhitecturii clădirii istorice la care au fost montate.

Iar dacă vorbim de proiecte speciale nu putem trece cu vederea una dintre cele mai înalte uşi rotative din România, care are 4600 mm. înălţime şi care a fost montată în sediul Digi24, una dintre cele mai importante redacţii de ştiri din România, cu uşile deschise 24 de ore pe zi. Uşa automată RECORD cu trei aripi permite un trafic intens, care să vină în ajutorul activităţii continue din sediul Digi24.

Detalii despre alte proiecte care au incorporat usi RECORD aici.

Aluterm a dezvoltat însă în România aproximativ 2000 de proiecte, iar peste 7 milioane de oameni deschid zilnic în lume uşi RECORD. SIATEC, divizia Aluterm Group specializată în uşi automate, a intrat pe piaţa autohtonă în anul 1993 şi are patru puncte de lucru: Cluj – Napoca, București, Bacău, Timișoara. Cifra de afaceri a grupului este de aproximativ 5 milioane de euro.

Grupul elveţian AGTA RECORD, care a avut o este o cifră de afaceri în anul 2016 de 351,9 milioane euro, este prezent în peste 50 de ţări, având 42 de filiale şi 200 de agenţii în întreaga lume. Compania fondată în anul 1953 comercializează în prezent peste 75.000 de operatori pe an şi peste 500.000 de uşi automate sunt în uz în toată lumea.

 

Cluj Napoca – oras deschis investitorilor inca din 1993

Aluterm Grup, una dintre putinele companii mari din Romania care are capital 100% autohton se dezvolta in Cluj Napoca

Sute de mii de oameni inchid si deschid zilnic usi automate in centre comerciale din Romania sau deschid geamul masinii pentru a activa o bariera automata. Alte cateva milioane de oameni se folosesc la fiecare ora de produse din policarbonat – material care a revolutionat piata materialelor de constructii si nu numai, din intreaga lume. O companie care are capital 100% romanesc a fost cea care a pariat pe tehnologiile de mai sus atunci cand, in anul 1993, si-a asumat riscul de a intra intr-un domeniu in plina evolutie, dar in care si riscul era pe masura. Aluterm Group s-a nascut la Cluj-Napoca, iar cei care au crezut in acest business sunt toti clujeni si toti ingineri, deci nu economisti, si nici oameni de afaceri.

 

Parkomatic-Aluterm-Group proiecte

Parkomatic-Aluterm-Group proiecte

Investitia financiara este greu de cuantificat, in conditiile in care, in cei aproape 25 de ani de la lansare, Aluterm Group a bifat peste 1500 de proiecte mari si alte cateva mii de colaborari la diverse constructii private. In Cluj compania este mai mult decat vizibila.  Ce inseamna mai/iunie 2017 pentru Aluterm in Transilvania?  In mai s-au finalizat lucrarile la sistemul de parcare de la Platinia. Urmeaza si instalarea sistemului PGS la Platinia, lansarea sistemului de parcare de la Grand Hotel Napoca din Cluj, darea in folosinta a sistemului de parcare de la Zalau Business Center si a celui de la Salina Turda; continuarea lucrarilor de la Novis Plaza (cladire de birouri din Cluj), montarea unor usi rezistente la foc in Viva City etc. De ce Cluj? “Lasand la o parte statisticile care il pun in top-ul oraselor tarii la capitolele legate de business, chiar asa este! Pare ca, daca ai o idee buna si muncesti pentru ea, chiar poti sa o implinesti aici pe teren local pentru ca orasul astazi “fierbe” de entuziasm, tinerete, investitii, idei…”, spune Radu Opris, General Manager Aluterm Group. In plus, chiar daca Aluterm are birouri si in Bucuresti si in alte doua orase mari din Romania, orase in care dezvolta proiecte importante (de exemplu Veranda Mall in capitala sau cladirea EON Targu-Mures), Clujul ramane orasul de suflet al managerilor companiei.

“Despre Cluj din ochii unui intreprinzator, as mai spune ca orasul este din ce in ce mai cosmopolit (asta are legatura din punctul nostru de vedere cu apetitul pentru cele mai noi tehnologii, care vin din Europa de Vest) si fiind un centru universitar important, gasesti oameni bine pregatiti”, explica Andreea  Strugaru, Managing Partner Aluterm.

Aluterm este una dintre primele companii care au adus sisteme de policarbonat in Romania. Intr-o piata in expansiune, in contextul amplificarii procesului dezvoltarii tehnice, compania a cunoscut o dezvoltare continua. In 2005 identitatea Aluterm se transforma, liniile principale de vanzare devin divizii independente, cu specialisti proprii: Siatec – Specialistii intrarilor automate, Makroplast – Policarbonat, trape de fum, luminatoare. In 2009 Aluterm Group dezvolta o solutie complexa destinata pietei parcarilor automate, astfel incat tot procesul de implementare a unui sistem de parcare inteligenta este preluat de divizia Parkomatic –  specialisti in parcari automate. Iar acesta a fost doar inceputul, dezvoltarea continua ramanand o prioritate pentru Aluterm Group, lucru care se vede cu fiecare proiect care se adauga in portofoliu.