Aluterm Group organizează proiectul “Spaţii pentru viaţă”

Aluterm Group organizează proiectul “Spaţii pentru viaţă”

Compania românească, Aluterm Group, a demarat în luna octombrie a acestui an proiectul Spaţii pentru viaţă. Acest proiect are ca obiectiv evidenţierea importanţei construcţiilor în societate. Compania militează pentru utilizarea soluţiilor optime pentru construcţia de clădiri, acele soluţii care protejează mediul, care se integrează în arhitectura spaţiului, care oferă confort beneficiarilor şi care consumă minim de resurse. Proiectul presupune şi acordarea de premii.

 

Spaţii pentru viaţă, este proiectul demarat de Aluterm Group pentru a atrage atenţia asupra necesităţii dezvoltării în România de clădiri menite să se integreze perfect în peisajul actual şi să corespundă principiilor ce vizează dezvoltarea durabilă.

Ideea proiectului este de a răspândi şi a duce mai departe această perspectivă – Spaţii pentru viaţa – şi împreună cu arhitecţii, antreprenorii şi constructorii să fie generat un val al schimbării în România în ceea ce priveşte sectorul construcţiilor.

Timp de 3 luni vor fi colectate ideile şi părerile arhitecţilor, constructorilor, antreprenorilor din construcţii, furnizorilor de soluţii referitor la 4 lucrări ce au adus inovaţie în România. Lucrările se încadrează în filozofia de “spaţii pentru viaţă”. Firma Aluterm a fost implicată în aceste proiecte, oferind soluţii care au avut puterea de a inova în România şi de a fundamenta acest concept de “spaţii pentru viaţă”.

“Scopul este acela de a implica un număr cât mai mare de persoane ce activează în industria construcţiilor de la care se vor strânge idei şi critici valoroase pentru a putea fi folosite în proiectele viitoare. Va rezulta la sfârşitul celor 3 luni un mini catalog online construit împreună, prin aportul fiecăruia dintre participanţi. Se vor strânge noi viziuni, idei, critici de proiecte ce se vor constitui într-un punct de plecare pentru construcţii ca spaţii pentru viaţă util pentru anul 2015.” Andreea Strugaru, Managing Partner

 Cele 4 proiecte:

Parcarea 700 – Timişoara – PARKOMATIC

Tehnologie pentru confort, sistem automat de parcare cu numărător de locuri libere instalat la parcarea subterană din Piaţa 700

 

The Office – Cluj-Napoca – SIATEC

Uşi rotative din sticlă care asigură intrarea în clădirea de birouri “The Office” – clădire verde certificată BREEAM Excellent

 

Incuboxx Timişoara – MAKROPLAST

Incubator de Afaceri Timişoara, lumină şi confort termic, faţada realizată din panouri modulare din policarbonat

 

Biblioteca Naţională din Bucureşti – SIATEC

Siguranţă şi eleganță – sistem discret de desfumare realizat cu acţionări automate pentru ferestre, încadrate în faţada bibliotecii

 

Proiectul presupune şi acordarea de premii participanţilor: Apple Thunderbolt Display, IPad 4, Abonament pe un an la revista El Croquis.

Proiectul se va încheia pe 21 decembrie. În săptămâna următoare vor fi anunţaţi şi câştigătorii premiilor. Proiectul se poate accesa în pagina oficială – https://www.aluterm.ro/spatiipentruviata/.